Cercul de Protectia Mediului
- prof. Dicianu Elena -Diana

Mediul înconjurător după cum se ştie reprezintă spaţiul în care ne desfăşurăm toate activităţile la un randament normal, acesta cuprinzînd solul, aerul, apa, celelalte vietăţi, precum şi toate relaţiile care asigură un echilibru între toate aceste elemente.

 

Educatia ecologia a copiilor este foarte importanta pentru dezvoltarea cognitiva a celor mici si pentru acumularea cunostintelor despre mediul inconjurator inca de la varsta prescolara. Primele notiuni despre linia orizontului, elementele naturale ale Universului si relatiile stranse ale vietuitoarelor din ecosistem hranesc setea de cunoastere a copiilor si ii ajuta sa inteleaga mai bine ce se petrece in jurul lor.

Cercul este frecventat de un numar mare de copii dornici să cunoască tainele naturii şi modul de adaptare a lumii în care trăim la normele mediului, scop în care avem in vedere sa formam abilitati pentru cercetare, investigare şi cunoaşterea obiectivelor stabilite de Ştiintele Naturii.

Toate activitaţile educative se desfăşoară după programe şi regulamente elaborate pe principiile didacticii moderne , folosindu – se o metodologie adecvată în pregatirea elevilor pentru participarea la festivaluri, simpozioane şi concursuri naţionale etc.